
Scrierile lui Gabriel Ţepelea se încadrează în coordonatele unor preocupări mai ample privind raporturile dintre 1.
limba literară (văzută ca proces continuu şi permanent de constituire şi expresie, de uz larg şi generalizat, la nivelul culturii naţionale), 2.
regimul cotidian de folosinţă comună a limbii vorbite (de la aspectele idiomatice şi limbajul familial până la „stilurile administrativ-funcţionale ale limbii”) şi 3.
uzul zonal al limbii (atât sub aspectul rostirii dialectale ca bază pentru „distilarea” unui dialect literar) – evident şi cu tradiţie în cazul Banatului – cât şi sub aspectul ridicării culturii săteşti din această provincie la nivelul susceptibil de a putea fi exprimată în limba literară de către sătenii înşişi prin publicistică şi gazetărie rurală.