www.banaticus.ro

Oameni buni, adz dau cu banu’
strâng cureaua şî şorofu’
şî cum faşie bănăţanu’
vă crişiesc care mi-i ofu’.

Nu le luaţ’ pă toace-n samă,
vremurile îs pă noi
şî cum sufletu’ mă-ngeamnă
vă las şie am scris pă foi.

Aşadar, să şciţ’, românu’
om dântr-o aleasă viţă
dă vo douăşdoi dă ani

Pita me o-mpart în doauă

Poace-n tri oŕ patru-śinś,

Fuźe gându meu pră roauă

Întră śeri şî śe-i aiś…

Fiśile-m să duc în voie

La besărică în strană,

Io le ţuc pră fruncea naltă

Şî pră ochi şî pră sprînśană.

Bace ploaia, bace toaca,

În firang să strânźe vântu,

Moşu be puţînă apă,

Da’ măi multă be pământu…

Pră furiş să rupe-un fulźer

Şî s-apringe śeriu-n vale,

Norii-ş dau d-a curişcapu

Prăstă uliţîle goale.

Bace ploaia, bace-n śudă,

Bolboroş cad prîn avlie.

În ocheţ, pră Maica-bună

Páric-o văd şî párică-i vie…

Mă dăsfac dă lumea-multă,

Beu păharu śe mi-i dat

Şî mă uit cum bace ploaia

Prîntru śei śe s-or-nălţat…

Măi o sară cage-n pripă

Cu peptari dă stăle-aprinsă

Śe tăt ard la poarta vieţî

Încuńată ori dăşchisă.

Daficea şuşcăi prîn grăgină

Că dzîua-i scurtă-n toamna noauă

Zuitând o dâră dă lumină

În bobii stropitori dă roauă.

Un soare strâns bace-n apus

Cu śiptă-n norii sânźerii,

În prag dă noapce să-mprăşcíe

Căldură-n visă dă copii.

Potop dă aminciri să rup

În ochii mei dăşchiş dă vânt

Fără să şciu unge să fug

Dă rău’ stors ’iś pă pământ.

Unge-aş măi pucé să plâng în cicnă,

C-un fulźer să-m astâmpăr chinu

Şî să śupél nopţî durerea,

Brumarea urii şî veninu.

Şî măi o sară cage-n pripă

Cu pré mult rău bătut în casă

Şî cu limpaşu-n umbra lunii

Śe o ugit dămult pră masă.

Dar cu năgejge îm fac cruśe

Şî d-astă lume mă dăsfac,

Iară-n hogeana cu suspińe

Binili aş vré să-mpac…

S-o crepat śeriu în doauă

În pădurile dă brad,

Buna-n cuin-aţâţă focu

Colăśit pă un năclad.

Śeriu-i vâlvără d-o parce

Párică s-o aprins un nor

Pă-ndălece, ca să smulgă

Dîn pucerea stălilor.

Luna şăge aţîpită

Şî cu coarnili în sus,

Śercuită cu un śarcăn

Dî la înźeri parc-adus

Şî, cum dzîua pringe toarta

La băgicu cu lumină,

Fuźe luna după gînduri

Aşceptând noapcea să vină…

Ploili dă cătră toamnă

– Stropi d-aleasă bogăţîie –

Cam târdzîu m-or pomenit

Să strâng strugurii dîn vie.

Nopţîle cădzuce-n grabă

Ş-oltonice-n ruga Bunii –

Un ţucat păstă durere

Şî un trîmurat al mânii…

Poace-s poamă fără pom,

Poace-s stauă fără śer,

Îm rup ghinţî-n ea viaţă

Şî să fiu dripit mă śer.

Plâng ca tăţ, mă rog d-o viaţă

Şî aşcern cu gând dă bińe

Suflet cald în ploi curace

D-unge-s io şî pân’ la cińe…

Să taie mieii-n primăvară

În dusa iarbă cădzătoare,

Să taie-n vremea cătră Pacimi

Cu apa smulsă dîn izvoare.

Să taie mieii-n flori dă măr,

În păru meu albit dă stele,

Să taie-n crud şî-n agevăr,

Cu amincirea vrâstii mele…

[…]

S-or dus în alce primăveri

Atâcea nopţ dă trecătoare viaţă,

Să taie mieii-n flori dă măr

Ş-au ochii ninş d-atâta gimińaţă.

Dar Învierea-i un bălsam durerii,

Un sămn dîn śeruri pururi ni s-o da:

O încolţî lumină dîn lumină

Şî-n veşniśie toţ om învia.

Oceşîtă – luna ruptă

Scarmănă în gând, străină.

Mă pomen târdzîu în noapce

Aşceptând Buna să vină…

Bace-n poartă: śoc! śoc!

Ca un vânt tăcut dă sară,

Îm mut ochii în alt loc –

Păstă ńegura d-afară

Toamna reśe, dărinată,

Cu o noapce plină-n stăle,

Pă un stei şădzând la poartă

Párică-i umbra Bunii mele.

N-o aud, că nu mă ceamă,

Nu-i văd ochii ăi frăbinţ,

Doar un câncec – bag dă samă –

Cage-n dor dîn śeri cu sfinţ.

Śoc! Śoc! Măi bace-o dată

Şî mă uit să văd măi bińe,

Poace toamna-i mâniată

Ş-o trimes vântu la mińe.

Niś nu şciu śe s-o-ntâmplat,

Toace s-or oprit în loc,

Şăd cu fruncea pă ochece,

Sufletu mi-i numa foc.

Lapcili în raină nu-i,

În cârśag – un strop dîn râu,

Dîntr-o pită – nu şciu, Doamńe,

O-ncolţît un bob dă grâu…

În poiană la izvor

Unge paşî-m ţăs în soartă

Şăd toţ caii-mpegecaţ

Cu o lacrămă sărată.

S-o dus Buna după ei

Mereuţ – fără zor mare –

Cu un zbiś străluśitor

Ca o rază dî la soare

S-o dus baş în noapcea asta

Şî să perge-n gându meu

Aplecată-n altă lume

Unge-oi zăbovi şî eu…

Măi şcii tu, mamă, śe-i tăśerea

Şî cum să zbace ea în noi,

Cum treśe limpedzînd durerea

Lăsându-ńe în suflet – goi.

Oh, câce nopţ îm duśe plânsu

Încârligat în ceamă şî ńevoi –

Îm picură stăle în sânźe,

Cascadă-s visăle şuvoi…

Nu am răgaz otava s-o ascult

Cum iară rupe dîn ţărână,

Niś gríerii dîn fânu verii

Śe cântă-ngrămăgiţ dă lună.

Măi şcii tu, mamă, cum ai dzîs

Când povestam sara în cuină?…

Că dîncoló – cum om fi fost –

Veśi-om duś-o împreună…

Îm porţ dă grijă în poveri

Ce-ascult ş-acu cu gându –

Trecut-or mulce primăveri

Ş-aşcept să-m vină rându.

Beceag dă viaţă, mă aşcern ca apa

Acolo unge-i săśeta măi mare

Să-i umedzăsc ălui rămas doar faţa

Scursă dă stropii rătăśiţ dîn soare.

Mă duc ca az, mă duc ca mâńe,

Párică m-aş duśe-n gostîie…

Ş-aşcept şî io – măi şcii tu, mamă? –

Să plângă strugurii în vie…

În satu nost ţîne păcatu –

Că-i sat dă munce ori dă pustă,

În suflece să zbace plânsu

Da’ nime párică nu ń-ascultă.

Săceanu-i trudă şî-i şî sânźe,

O cumpănă śe scoace apa,

Ţăranu în ţărână plânźe

Cu mânili, cu plugu şî cu sapa.

Ń-am străinat fără să vrem copiii

Când la oraş i-am dat la şcoală

Să fie domni lipsîţ dă grijă,

Să-ş facă numili dă fală…

Le-am vrut pucerea şî nărocu

Şî lacrăma care cuvântă.

Le-am dat o parce dîn tot locu

Supt ţoala bătrânească – sfântă.

Dîn noapce-n noapce-i tot măi greu

În viaţa asta – oltonită…

Şî plâng p-ascuns, în credzu meu

Că şciompu căşî mulţ zăuită.

Ţăranu-i apă şî-i şî sânźe,

O lacrămă dîn śeri cădzută,

Ţăranu-i ţărâna śe plânźe

Supt ţoala bătrânească ruptă…