www.banaticus.ro

Masă lungă la fireastră

În mijlocu sobii mari,

Scamne lunji pă lângă pat,

Pă masă împodobită

Cu cilimuri țăsuce

Șî măsaie șlinguice,

Perini dă mușulin,

Pă masă-i o ființă

Cea fără dă viață

Mânili pusă pă piept,

Înfășurace-n cârpă,

Crușea dă lemn pă piept,

În ultima sară stau cu el

Cei care-l iubiau din inimă,

Ochii plini dă lacrimi,

Ultimu sărut!

La unii li jălie

Dân tot sufletu,

Alțî să uită ciudat;

Or vinit numa să-l vadă

Sau or vinit să vadă 

Cu șie țoale-i îmbrăcat.

Doi veșini stau pă scamnie

Givanu să-ncinje dân gură-n gură

Și la momence s-or zuitat

Că pă masă-i ființa fără viață.

În noapcea dă privege

Multă lumie-n sobă

Șî vorețu-i plin

Niamuri, prieceni, vieșini

Crofnie șî răchie

„Dumnezău să-i primească”

Așa se spunie atunși

În noapcea dă privege.

Tot ce s-o făcut 

Era pentru el.

Doar el, sărmanul,

N-o măi șciut cine-o vinit

Și care i-o lăsat

Ultimu sărut.

Viață-i o cântare năcântată,

Vorbe spusă-n năsfârșât;

Viața îi ca un roman

O-ntâmplare c-un sfârșât.

Dorința năspusă, neîntâmplată

Viața-i ca apa curată dă izvor

Pasărea șie zboară șî dân zbor

Să lasă pă creanga uscată.

Viața-i vântu care bace,

Unge nu cunoșci ce duce;

Unde nu știi, te lasă,

Sufletu-ți apasă.

Cu bucuria cu zâmbetu,

Ce duși odată cu viața,

Ca pasărea, ca vântu

Ah viața, viața...

Șăge Uța șî Ginuța,

Da’ o vinit șî Lenuța

Toce cu obada-n mână

S-audă măi v-o minșiună.

Acu mierze tare rar,

Să chinuie în zadar.

Dân gură ca vântu mare,

Satu-ntreg îl iau în cale.

Povestind măi una alta

Cât îi lumea la piață,

O ajuns șî baba Tița

În mână c-o cotăriță.

La piaț cu zori o plecat

Dară piațu s-o gătat;

I-o mers gura fără milă

Ca și moara lu Chirilă

Atâcea le-o mestecat,

Că dă piață s-o zuitat;

La givan iar o vinit,

Tot dă unge o pornit.

Mare lucru îi givanu

Șî cum zăpăceșce omu!

Pleși la drum, da ce opreșci,

Givănind ce zăbuneșci.

O iei iar să la-nșeput

Prișeput năprișeput;

Important îi că-i minșiună

Ș-asculț cu obada-n mână...

’Năince dă sărbători ale mari,

Umbla popa cu vodița să svințască

Apa, casa șî pă toț care-s în casă.

Șî atunși mulce să-ntâmplasă.

S-o dus popa la Sălșia să svințască

Apa, casa, că sărașii nu au popă.

O umblat popa în casa unge era pofcit

Pe țărani i-o mulțumit, pe toț pe rând,

O întrat popa și într-o casă mai săracă,

Să svințască casa, apa și pe găzădrița.

Dân păcace năcazu s-o întâmplat

Lângă feriastră pă părece sta oglinda

Prân care să uita popa la gazdărița

Care-o stat la șpoieriu dângă zâd,

Astupându-i cu cotrința ușa

Prin care ieșea flacăra afară.

Baș în vremea slujbii cotrința s-apringe;

Văzând oglindă cum cotrința arge,

Preotul, săracu, rău s-o tulburat,

Apa sfântă toată pă ia o aruncat.

În sat șî az lumea cuvântă:

„Unge-i popa cu-apa sfântă?