Glosar
A Ă B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ș Ś T Ț U V Z Ź
Notă: Acest glosar cuprinde, evident, numai termenii dialectali ce se regăsesc în textele prezentei antologii de literatură bănăţeană, scrisă în graiurile subdialectului vorbit în Banatul istoric, deci şi în zona Voivodinei (Republica Serbia). E drept că lista conţine numeroase cuvinte incluse deja în unele dicţionare. Dacă am optat pentru ele, am făcut-o pentru că atestă cunoaşterea şi utilizarea lor şi în alte părţi ale Banatului (în cele din care provin scriitorii antologaţi), altele decat cele specificate în lucrările noastre lexicografice. Alte cuvinte se deosebesc de cele din limba literară numai prin pronunţarea lor mult diferită în graiul natal al autorului. Uneori am inclus chiar cuvinte arhicunoscute, dacă au un alt sens decât cel înregistrat în dicţionare sau în atlasele linngvistice ori se foloseşte în expresii mai rare.
Spre deosebire de alte glosare, am recurs, pentru elaborarea acestuia, la mai multe procedee ce ţin de tehnica redactării dicţionarelor, şi anume: 1. Culegerea cuvintelor-titlu (formele nominale ale părţilor de vorbire) cu majuscule aldine şi drepte. 2. Culegerea formelor de plural ale substantivelor, pronumelor, adjectivelor cu minuscule normale (neboldate) şi cursive (italice); la fel, în cazul verbelor, prezentul indicativ la persoana 1 singular (sau 3 singular, dacă verbele sunt impersonale). 3. Indicarea principalelor categorii morfologice (partea de vorbire; genul şi numărul la substantive, pronume şi adjective; conjugarea şi diateza verbelor, ca şi prezentul lor indicativ – toate înlesnind, la nevoie, reconstituirea întregii paradigme a părţilor de vorbire flexibile). 4. Marcarea obligatorie a accentului fiecărui cuvânt-titlu (cu excepţia accentelor care cad pe vocalele ă, â, î, în cazul cărora, din pricina semnului diacritic, accentul este greu de marcat; cititorul însă îi va intui locul prin excluderea din calcul a celorlalte posibilităţi de accentuare a vocalelor – a, e, i, o, u – rămase cu bună ştiinţă neaccentuate de noi sau pur şi simplu conştiinţa sa lingvistică îl va ajuta să iasă din încurcătură). 5. Consemnarea variantelor lexicale, acolo unde a fost cazul, între cuvintele-titlu, în ordine strict alfabetică, cu trimitere la forma considerată de bază. 6. Definirea cuvintelor prin sinonime din limba literară, dar şi din grai, atunci când ele sau alte vocabule din aceeaşi familie lexicală figurează în lista noastră de cuvinte, şi culegerea cu cursive a acestora din urmă; dacă un termen este polisemantic, n-am recurs la numerotarea sensurilor, ci le-am separat prin punct şi virgulă. Ca o inovaţie, am notat, la sfârşitul părţii explicative, în paranteze drepte – în loc de texte ilustrative –, paginile la care pot fi găsite în antologie cuvintele glosate. Astfel, glosarul nostru se poate constitui realmente în sursă pentru Dicţionarul limbii române.
Simion Dănilă
Abrevieri
adj. – adjectiv
adv. – adverb
art. – articol
art. dem. – articol demonstrativ
etim. pop. – etimologie populară
expr. – expresie, expresii
fig. – figurat
G/D – genitiv şi/sau dativ
impr. – imprecaţie, imprecaţii
interj. – interjecţie
intranz. – intranzitiv
loc. – locuţiune
loc. adv. – locuţiune adverbială
mil. – termen militar
N – nominativ
p. ext. – prin extensiune
pl. – plural
p. restr. – prin restricţie
pr. dem. – pronume demonstrativ
pr. nehot. – pronume nehotărât
refl. – reflexiv
s. – substantiv
s.f. – substantiv feminin
sg. – singular
s.m. – substantiv masculin
s.n. – substantiv neutru
s.v. – sub voce (sub cuvântul-titlu)
tranz. – tranzitiv
V – vocativ
vb. – verb
vb. impers. – verb impersonal
Voiv. – Voivodina (Serbia)
Sigle bibliografice
Borza = Dicţionar etnobotanic, Bucureşti, 1968.
DA = (Dicţionarul Academiei) = Dicţionarul limbii române,
literele A-L, Bucureşti, 1913-1949.
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti,
1975.
DLR = Dicţionarul limbii române, serie nouă, literele D, E, L,
M-Z, Bucureşti, 1965-2010.
DSB = Dicţionarul subdialectului bănăţean, Timişoara, vol. I,
1985, vol. II, 1986, redactate de Sergiu Drincu; vol. III,
1987, vol. IV, 1988, redactate de Maria Purdela Sitaru.
_______________________________
Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu - Antologia literaturii dialectale bănățene "Gura satului" la Radio Timișoara
20 de ani - Contemporanii
Editura Marineasa, Timișoara, 2010