Precizări cu privire la redarea în scris a rostirii dialectale bănăţeneşti
1. Principiul fonetic (redarea rostirii) este precumpănitor; potrivit
acestuia este „aproximată” în scris vorbirea bănăţeană fără a se face apel la
transcrierea fonetică. Cuvinte precum ziuă, Dumnezeu, vezi, găseşti, grăbeşte,
deal, unde, dimineaţă, Dinu se transcriu simplu, corespunzător fonemelor întâlnite în rostirea bănăţeană astfel: dzîuă, Dumńedzău, vedz, găsăşci, grăbeşce, geal, unge, gimińaţă, Ginu.
2. Pentru redarea „sunetelor specifice” ale rostirii bănăţene (profitând
de facilităţile tehnoredactării computerizate) sunt preluate din alfabetul fonetic
doar următoarele semne: ś, ź (śe, śi, źe, źi): śerc, śe, śeva (cerc, ce, ceva); śinś,
śińeva (cinci, cineva); źer, źamăn, merź, merźe (ger, geamăn, mergi, merge);
źińere. Dar ś, ź urmate de vocalele o, a se redau fără semivocalele i, e: śară
(ceară), śoc (cioc), śocâi (stârv), źoc (joc), źană (geană), źamăn (geamăn).
3. Dintre celelalte consoane palatalizate din subdialectul bănăţean (b,
p, v, f, d, t, l, r, m, n), redăm palatalizarea lui n prin ń, sunet specific graiurilor
bănăţene ca şi tuturor limbilor romanice: cuń (cui), călcâń (călcâi), ńauă,
Ńelu, gimińaţa/gimńaţa, Dumńedzău. În mod excepţional, păstrăm ń în
transcrierea unor nume Andrăşoń, Băloń, Vorovoń, Mărcoń sau localităţi
Sărăzań, Murań, Greoń.
4. Excesul de „înmuieri” (palatalizari): vorb iesce, Pi ersa, aproap ie, lov iesc,
Ni elu, mot iel, ti eu (tau), ti eli e (tale), r ieuma, muier ie, lumi e a fost înlaturat în
redarea în scris.
5. Sunetul redat prin dz (perechea sonoră a lui ţ), ar fi trebuit să fie notat
printr-un d cu sedilă (ca în cazul lui ţ), însă semnul respectiv nu figurează în
fonturile utilizate în programele de scriere electronică, fapt pentru care am
recurs la notarea mai sus arătată, tradiţională de altfel: dzîuă, astădz, dzău. De
asemenea, respectivele fonturi nu permit redarea grafică a lui ă accentuat în
unele cuvinte bisilabice sau plurisilabice; în cuvinte, notăm vocala accentuată
alvălúc (aldămaş), dărăbél (bucăţică), adúsă, iar în cuvintele în care accentul
cade pe ă arătăm acest lucru lăsând celelalte vocale neacentuate, înţelegându-se astfel că ă este accentut adúsă faţă de adusă (perfect simplu, existent în
vorbirea bănăţenească), adău (taxă bisericească anuală).
6. Sunt redate fonetic singularul pentru plural (paş) şi pluralul pentru
singular (cojocari, pilari „precupeţ”, murari, văcari, măşcioni („tată vitreg”).
7. Semnul î din interiorul cuvintelor redă acest sunet care în rostirea
bănăţeană corespunde semnului i (uneori lui e sau u) în cuvântul-pereche din
limba literară: dîn (din), măşînă (maşină), dzîuă (ziuă), pîn (prin), spre
deosebire de pân’, care este „redarea bănăţeană” a lui „până” din limba literară.
Similar, pentru a deosebi pe ţîp (eu ţip), de ţâp (eu arunc). Menţionăm că notăm
diferit cele două cuvinte, deşi DLR în ambele cazuri le notează cu i, ca având
etimologie necunoscută; dî (de), gutîn (gutui).
Cazurile în care i din limba literară are în rostirea bănăţeană
corespondent pe î sunt acelea în care vocala i urmează după consoanele dure: j
(îngrijît), s (sîngur), r (strîgă), ş (măşînă, ieşît), t (răstîcnit), ţ (supţîre), z (păzît,
putrădzît), x (mălăxît).
8. Apostroful este folosit pentru a indica absenţa grafică a articolului
hotărât în situaţia substantivelor terminate în u: nogeu’, grâu’ (*nodeul –
inexistent în limba literară – os rotund al gleznei, grâul). De asemenea,
apostroful este uneori folosit pentru a înlătura confuzia: da’ – dar, ’po’ – apoi,
păi, ’tâmplă – întâmplă, ’iśe (zice), ’iś (aici).
Notă: Fondul lexical şi particularităţile gramaticale dialectale semnificative
sunt într-un proces de selectare şi sedimentare, fixându-se prin cele mai
valoroase creaţii găzduite în seria „Literatură dialectală” a Editurii Marineasa.
Celelalte particularităţi (cele de ordin morfo-sintactic) ale vorbirii sunt cam
aceleaşi pentru graiurile din Banatul de câmpie (pustă), respectiv pentru cele ale
Banatului de munte. Din punct de vedere lexical, trebuie să ţinem seama de
situaţia specială a „Banatului sârbesc”; pentru toate graiurile genitivul şi dativul
sunt exprimate analitic: la marźina dă sat (G); dă drumu la cai, le-o spus lu fece
(la fece) (D); Uneori sunt folosite imperative din infinitive lungi: haidareţ dă
mâncareţ! (cf. Frăţilă, 1993, p. 19-99).
Socotim acceptabilă redarea diferenţelor de ordin fonetic între marile
zone ale Banatului aşa cum se concretizează în „regimul” prepoziţiei de: dă/dî
(pentru Banatul de câmpie), ge/gi (pentru Banatul de munte şi zona Făgetului),
precum şi diferenţa î/i după care Banatul „se împarte” după cum bănăţenii
pronunţă grâu sau griu, rât sau rit. În privinţa lexicului, apreciem ca normală
(fără exagerări însă!) menţinerea mai multor „variante” şi sinonime în
Voivodina („Banatul sârbesc”) faţă de Banatul românesc. Dezavuăm, însă,
apariţia şi manifestarea tendinţei similare celei existente în alte zone „de peste
munţi” (Bihor, Oaş, Maramureş, pe alocuri în Ţara Moţilor) unde, prin abuz de
regionalisme rare, barbarisme preluate (mai ales din maghiară), eliziuni şi
prescurtări exagerate şi groteşti, se caută să se obţină o „limbă păsărească”
ininteligibilă aşadar inexpresivă şi iraţională, adică noncomunicativă.
Concluzii
1) Se constată că la toate semnele grafice (în legătură cu consoanele,
vocalele şi celelalte foneme ale limbii române redate în sistemul propus, pe
primul loc se află valori identice sau similare ale rostirii dialectale bănăţene
cu cele din limba literară;
2) am avut în vedere variante principale pentru sunetele specifice din
(mai) toate zonele geografice mari ale dialectului bănăţean (care, la fel, sunt
variante constatate de noi la scriitorii antologaţi în prezentul volum şi, prin
urmare, deopotrivă sunt variantele pe care le propunem pentru viitor, astfel
încât scriitorii dialectali bănăţeni să poată opta în (dublă) cunoştinţă de cauză
pentru variantele pe care le simt cele mai potrivite prin raportare atât la baza
dialectală (prin graiul localităţii/ zonei din care provin), cât şi cu datele
constitutive ale întregului în care vor să-şi includă creaţia proprie, adică în
literatura dialectală bănăţeană. Exemplificăm palatalizarea consoanelor prin
doua feluri de transcriere: tabel = tab el, fene i = f en e, meu = m eu, luma = lum a
etc.; în sistemul de transcriere renunţăm la acestea.
3) Cunoaşterea şi „practicarea” literaturii dialectale bănăţene (la fel ca
şi a oricărei alte literaturi reale şi real-existente) presupun însuşirea, aplicarea,
îmbunătăţirea, îmbogăţirea şi nuanţarea unui atare ansamblu de reguli precum
cele arătate aici.
4) În consecinţă, propunem:
• să înlocuim accentul grav pe vocala e cu accentul ascuţit în cuvinte
bisilabice sau polisilabice abé, pucé, prăvegé (mai ales că în unele
cazuri se pot isca nedorite confuzii: pucé „putea” şi puce „pute”);
• să menţinem notarea iotării lui r şi n atunci când semivocala i (în
plan morfologic) arată forme omofone + omografe: murari (sg.) –
murari (pl.), muroni (sg.) – muroni (pl.), iar cu articol hotărât
muronii. Aşadar vom nota: murari (sg. şi pl.), ori, muroni (sg. şi
pl.), măşcioni (sg. şi pl.);
• să nu marcăm palatalizările (şi „înmuierile”) îndătinate şi generale
(generalizate) în pronunţia bănăţeană, cu excepţia lui ś, ź, ń discutate
' mai sus): model, dzîle, crege (crede), umple (umple), lume, spinare '
(spinare), mâncaŕe, oŕ (ori), maŕe (palatalizări ce se extind şi
la neologismele pătrunse în graiul localnicilor, exemplu: expŕes,
' modelu, fidelu, teoretic – exemple excerptate mai cu seama din
textele lui Ioţa Vinca, tipice, însă, pentru rostirea românilor din
Voivodina). Fenomenul este prezent şi la noi, în Banatul propriu-zis:
Pŕefectură, Am′eríca, tăĺevizor, tăbĺetă, tăĺejurnalu, vighiĺenţă,
haŕem. Ca urmare, respectivele fenomene alterate (modificate) le
vom transcrie simplu, ca în scrierea din limba literară;
• vom marca însă întotdeauna palatalizarea lui ń + e: mâńe, śińe,
Dumńedzău, dumńavoastră, dumńata, gimńaţa, ńaua, ńepot,
ńam, ń-am, mińe, śiń-o spus, propozîţîuńe.
Se constată (chiar la vorbitorii obişnuiţi, dar atenţi şi conştienţi de
expresivitatea graiului bănăţean), evitarea palatalizărilor prea dese (exemplu
źeme, unde m nu este palatalizat, deşi palatalizarea lui m este frecventă). De
pildă în cuvântul vreme, vorbitorii palatalizează instinctiv (cu bun instinct) fie
pe r (vŕeme), fie pe m (vrem′e).
5. Acolo unde forma sonoră a consoanei n (palatalizat) este identică
sau foarte apropiată celei din limba română literară (ani, anii, niś, nime,
grăgini, pruni, goruni), nu am mai marcat palatalizarea consoanei n, folosind
scrierea din limba literară.
6. În unele cuvinte cu forme specific bănăţene, deşi am socotit sunetele
ś, ź ca nefiind „foneme unice”, totuşi considerăm că prezenţa unui i (marcat în
limba literară) poate fi semn suplimentar pentru articolul hotărât plural: fulgfulź,
aşadar pentru articularea cu articolul hotărât am scris fulźii (la fel pentru
nădrag, nădraź-nădraźii, noşci, noşcii). (Dacă, simplificând scrierea, tot nu
mai marcăm palatalizarea altor consoane copil, copii, copiii – atunci, prin
analogie, putem accepta „scrierea hipercorectă” la formele fulź/fulźii. De fapt,
pronunţia este la N. pl. fulź (monosil.), dar la G/D pl. ful-źi-lor (trisil.) şi nu
fulź-lor (care nu poate da o pronunţie trisilabică); de aici N. pl. ful-źii ne apare
ca justificat.
7. În consecinţă, ori de câte ori cuvintele şi formele gramaticale care au
valori identice atât în scrierea cât şi în rostirea în limba literară, dar şi în
folosirea lor dialectală le vom transcrie (reda) în dialectul literar bănăţean
aşa cum se scriu după gramatica şi normele limbii române literare: veśin,
veśini, dar vom marca palatalizarea lui n urmat de e veśińe! śern, śerni dar
śerńe; Ioańe (voc.), fundoańe, tălpoańe; ńamţ, ńemţoańe; io gorgon, tu
gorgoni, dar el gorgoańe; io vin, tu viń (formă verbală specific bănăţeană), dar
el vińe; acoń (sg.), cuń (sg.), dar acoanili, cunili (pl.); călcâńe (sg.), călcâni
(pl.), iar pluralul articulat hotărât călcânii; măşcioni („tată vitreg”), măşcioni
(„taţi vitregi”), măşcionii („taţii vitregi”).
____________________________
Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu - Antologia literaturii dialectale bănățene "Gura satului" la Radio Timișoara
20 de ani - Contemporanii
Editura Marineasa, Timișoara, 2010
Tags: Aleatoriu
